PSD cere ca ministrului Energiei, liberalul Virgil Popescu, să vină de urgență cu măsuri de reglementare astfel încât să combată creșterea prețurilor la carburanți.
În opinia social-democraților sunt doar două variante care ar trebui discutate.
Ministrul Energiei este acuzat de PSD că a întârziat cu o soluție. „Din momentul în care Ministerul Energiei a primit sarcina de a prezenta o soluție de legiferare, prețurile la carburanți s-au majorat cu încă aproximativ 0,5 lei/litru. Așadar, nu mai e timp de analize și dezbateri! E nevoie de acțiune! Guvernul trebuie să intervină urgent pentru a pune capăt acestor creșteri de prețuri”, se arată în comunicatul PSD.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a cerut ieri plafonarea prețului la benzină și motorină.
Sursă Digi24