Cum sunt păcăliţi turiştii români la tavernele situate pe o cunoscută plajă din Grecia: ”Sunt nişte nesimţiţi! Se numeşte ”La Țeapă!

A venit perioada vacanțelor și din ce în ce mai mulți români aleg să își petreacă vacanța în Grecia. Unii dintre ei au povestit experiențele neplăcute prin care au trecut atunci când au ales să mănânce la diferite taverne.

Vezi și: Constanţa: Un bărbat a murit şi alţi doi au fost răniţi după o bătaie în plină stradă

Un turist român a postat pe grupul de Facebook Forum Thassos un mesaj în care scrie cum i-a fost umflată nota de plată şi a trebuit să plătească aproape 200 de euro pentru doar doi peşti.

”Atenţie mare la taverna de lângă plaja Aliki (cea prin care treci în drumul spre plajă) dacă va comandaţi peşte. Am plătit pentru două peşti 185 euro. Trec o cantitate mult mai mare decât cea reală”, a scris bărbatul.

”Am mai scris despre această tavernă. Se numeşte ”LA ŢEAPĂ!”. Evitaţi să mâncaţi acolo! Eu când am fost au dat-o în prosteală şi m-am prins! Şi le-am spus… papa! Sunt atâtea taverne cu mâncare bună şi personal serios pe Thassos! Evitaţi această tavernă!”, a scris un alt internaut.

 

”Noi la a doua am luat ţeapă, acum 7 ani un peşte a costat 80 de euro”, a punctat altcineva.

Altcineva a intervenit şi a luat apărarea tavernei: ”Peştele proaspăt, pescuit din mare, ajunge la 70-80 euro /kg. Înainte de a comanda întrebaţi cât este un kg. Un kg de homar este în jur de 100-120 euro. Dorada pescuită din mare este 40-50 euro/ kg. Ceea ce vedeţi la market este de crescătorie, este 8 euro /kg, deci nu confundaţi lucrurile.”

”Nu numai acolo, ci şi prin alte părţi trec mai mult la nota de plată. Trebuie să trăiască şi grecul, iarna stă şi visează ce să mai facă vara. La orice tavernă serioasă o porţie de mâncare este 10-15 euro. Pentru ce să platesc 40 de euro? Pentru glorie sportivă? Nu mergeţi la această tavernă! Sunt nişte nesimţiţi! Nu se întâmplă asta la o altă tavernă! Am mâncat peste tot în Thassos. La Limenas, Limenaria, Potos, Panaghia, Marieş etc! Peste tot sunt oameni serioşi! Nu şi aceşti nesimţiţi!”, a spus altcineva.

 

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *