SUA au detectat și urmăresc un balon spion chinez pe teritoriul american

0
594

Statele Unite au detectat și monitorizează un balon spion chinez care a fost observat pe cerul din nordul Americii săptămâna aceasta.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder, a declarat că oficialii sunt „convinși că acest balon de supraveghere aflat la altitudine mare” aparține Chinei, notează BBC.

Balonul a fost localizat, miercuri, deasupra statului Montana, a declarat Pentagonul.

Președintele american Joe Biden a fost informat cu privire la situație, a precizat Brig Ryder. El a adăugat că lideri militari americani, inclusiv secretarul Apărării Lloyd Austin și generalul Mark Milley, președintele Statului Major al SUA, s-au întâlnit miercuri pentru a evalua amenințarea.

Comandanții militari au transmis să nu se întreprindă „acțiuni cinetice” împotriva balonului, pentru că există pericolul ca resturile să cadă la pământ.

„Balonul zboară în prezent la o altitudine mult peste traficul aerian comercial și nu reprezintă o amenințare militară sau fizică pentru oamenii de la sol”, a spus Ryder, conform CNN.

Brig Ryder a menționat că nu există nicio „amenințare crescută” ca serviciile de informații americane să fie compromise, deoarece oficialii americani „știu exact unde este acest balon și exact pe unde trece”.

Oficialul a mai spus că guvernul SUA a luat legătura cu guvernul chinez atât prin intermediul ambasadei Chinei de la Washington, cât și prin misiunea diplomatică a SUA în China.

Acest lucru se întâmplă chiar înainte ca secretarul de stat Antony Blinken să călătorească la Beijing, vizită care urmează sp aibă loc în zilele următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.