Circulația rutieră pe Transfăgărășan va fi deschisă de miercuri

0
383

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) va fi deschisă de miercuri, începând cu ora 08:00, între Piscu Negru (km 104+000) și Cabana Bâlea Cascadă (km 130+800), pentru toate categoriile de autovehicule, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

CNAIR precizează că circulația va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 07:00 – 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea în condiții de siguranță.

Compania de drumuri îi avertizează pe șoferi să circule cu atenție, mai ales că anul acesta a crescut numărul urșilor care se deplasează și chiar staționează pe partea carosabilă.

„Pentru a evita evenimente nedorite este foarte important să nu încercați să hraniți urșii, chiar dacă va aflați în autovehicul și să nu faceți gesturi care ar putea să declanșeze reacții agresive ale acestora”, spune CNAIR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *