Am asistat recent la o scăpare a lui PlayStation 5 Slim, într-o fotografie şi un video, iar acum e rândul lui PlayStation 5 Pro să aibă parte de acelaşi tratament. Sony PS5 Pro a apărut online, alături de câteva specificaţii chiar.
Suntem la mijlocul ciclului de viaţă al consolei PS5, care a fost dezvăluită cu 3 ani în urmă. PlayStation 5 Pro pare a nu fi un upgrade uriaş, Sony preferând să păstreze inovaţia reală pentru un PS6. YouTuberul RedGamingTech afirmă că PlayStation 5 Pro va sosi cu un procesor (APU) tactat la 3.6 GHz şi un GPU la 2.7 GHz.
PS5 are un CPU la 3.5 GHz şi un GPU la 2.23 GHz. Aceeaşi sursă face aluzie la o putere de 23.04 TFLOPS. E posibil deci să primim gaming REAL 4K la60 FPS, sau chiar să sperăm la grafică 8K. Şi ray tracing-ul ar trebui să primească un upgrade. Dacă pentru PS5 Slim avem asociată luna septembrie 2023 pentru debut, PS5 Pro ar veni de abia în 2024.
Designul nu va se schimba foarte mult pentru PS5 Pro, faţă de versiunea Slim, care va avea o unitate optică amovibilă.