Ce se întâmplă cu fostul ministru Ioana Mihăilă

0
280

Ioana Mihăilă: Decizia privind cantitatea contractată a fost luată „în solidaritate în guvern”

Ea a spus că decizia privind achiziţia numărului de vaccinuri anti-COVID a fost luată „în conformitate cu prevederile legale de la acea vreme şi cu dovezile ştiinţifice care arătau că vaccinarea este eficientă”.

Întrebată de jurnaliști, la ieșirea de la DNA, dacă își asumă contractul privind achiziția de vaccinuri anti-COVID, Ioana Mihăilă a subliniat că contractele erau rezultatul negocierilor între Comisia Europeană și producătorii de vaccinuri și că la acel moment ea a susținut acel contract:

  • „Statele membre erau informate şi aveau posibilitatea de a rămâne în contract sau de a refuza contractul, iar decizia a fost luată în solidaritate în guvern printr-un memorandum cu care am înştiinţat şi am informat Guvernul referitor la obligaţiile aferente contractului, dar şi referitor la beneficiile pe care acest vaccin le poate aduce. (…)
  • Ştiu că am informat Guvernul printr-un memorandum şi am susţinut acest contract în momentul acela. Contractul este făcut de către Comisia Europeană şi dozele negociate de către ei”.

Fostul ministru al Sănătății a mai spus că memorandumul de achiziție a fost avizat de Ministerul Finanțelor, cu solicitarea de a propune și o strategie de revânzare a vaccinurilor, iar „la o lună distanță s-a creat cadrul pentru vânzare”.

„În mandatul meu, niciunul din vaccinurile ARN mesager nu a expirat. Au fost revândute unor state precum Danemarca sau au fost donate”, a mai spus Ioana Mihăilă.

Ioana Mihăilă, pusă oficial sub urmărire penală pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. Acuzațiile procurorilor

Vineri după-amiază, DNA a anunțat că Ioana Mihăilă este urmărită penal pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Acuzațiile pe care i le aduce DNA:

  • „La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.
  • Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.
  • De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.
  • În contextul menționat mai sus, suspecta Mihăilă Ioana, în calitate de ministru al Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi inițiat un memorandum aprobat la data de 13 mai 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 34.099.623 doze de vaccin Pfizer.
  • Aceste demersuri s-ar fi desfășurat în condițiile în care suspecta ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane”.

Tot vineri, a fost la DNA pentru a-i fi aduse la cunoștință acuzațiile și fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu. DNA a anuntat apoi că el este urmărit penal pentru abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave (două fapte), și complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

DNA

În 23 noiembrie, DNA a cerut încuviințarea Parlamentului – în cazul lui Florin Cîțu – și a Președinției – în cazul foștilor miniștri USR ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă – pentru începerea urmăririi penale a celor trei, pentru achiziția vaccinurilor anti-COVID în timpul pandemiei. În comunicatul DNA nu a fost precizat niciun nume, menționându-se că este vorba despre trei persoane care făceau parte din Guvernul României.

Fostul premier Florin Cîțu a fost pus oficial sub urmărire penală miercuri de către DNA pentru două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

DNA îi acuză pe cei trei foști membri ai Guvernului condus de Florin Cîțu că în 19 aprilie și în 13 mai 2021 ar fi aprobat două memorandumuri emise de Ministerul Sănătății în baza cărora s-ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin deși ar fi știut că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *