Fostul președinte rus Dmitri Medvedev, unul dintre oamenii de bază ai lui Vladimir Putin, a declarat vineri că noul șef al armatei ucrainene, născut în Rusia, este un trădător, transmite Reuters.
Reacția lui Medvedev a venit după ce, joi, președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit pe generalul Oleksandr Sîrski comandant șef al forțelor ucrainene, în locul lui Valeri Zalujnîi.
Sîrski s-a născut în iulie 1965 în regiunea Vladimir din Rusia, care făcea parte pe atunci din Uniunea Sovietică. La fel ca mulți oameni de vârsta sa din forțele armate ucrainene, a studiat la Moscova – la Școala Superioară de Comandament Militar – printre colegi care au devenit între timp comandanți ruși.
A servit timp de cinci ani în Corpul de artilerie sovietic și a trăit în Ucraina începând cu anii 1980.
„Fie ca pământul să-i ardă sub picioare!”
Dmitri Medvedev, fost președinte, acum vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, l-a acuzat pe Sîrski, care nu a servit în armata Rusiei post-sovietice, că și-a încălcat jurământul de ofițer.
„Privind biografia noului comandant-șef al forțelor armate ucrainene, Sîrski, se poate simți un sentiment de ură, dispreț și dezgust”, a scris Medvedev pe canalul său oficial Telegram.
„Dezgust pentru un om care a fost ofițer al Rusiei sovietice, dar a devenit un trădător Bandera, care și-a încălcat jurământul și îi servește pe naziști, distrugându-i pe cei dragi. Fie ca pământul să-i ardă sub picioare!”, a mai spus Medvedev.
„Bandera” este o referire la Stepan Bandera, un naționalist ucrainean din perioada celui de-al Doilea Război Mondial care a colaborat cu Germania nazistă pentru a lupta împotriva Armatei Roșii. El este considerat un luptător pentru libertate de către unii ucraineni, dar un trădător de către mulți ruși.
Generalul-colonel Oleksandr Sîrski, care a condus forțele terestre ale Ucrainei din 2019, a fost promovat comandant al forțelor armate joi, în locul lui Valeri Zalujnîi, în vreme ce războiul cu Rusia se apropie de al treilea an.
Zelenski și-a motivat joi în alocuţiunea sa video zilnică schimbarea conducerii Forțelor Armate spunând că era un „sentiment de stagnare” în lupta împotriva rușilor și că „avem nevoie de o abordare diferită, în special în ceea ce priveşte rotaţiile”.
Strategia Ucrainei trebuie să se „schimbe și să se adapteze” pentru a lupta împotriva Rusiei după doi ani de invazie, a recunoscut joi generalul Zalujnîi.
Zelenski are dreptul de a alege cine conduce armata ucraineană, iar Statele Unite vor lucra eficient cu noul său șef militar, a declarat un înalt oficial al Pentagonului, într-o primă reacție a SUA după schimbarea din funcție a lui Zalujnîi.
Sursă HotNews