Ce au spus rușii despre București

1
237

La Moscova ideea unui atac nuclear apare tot mai frecvent, în aceste zile, în discursul oficialilor ruși și ai susținătorilor lor.

Cel mai recent, unul dintre propagandiștii de frunte ai regimului Putin, Vladimir Soloviev, a făcut un top cu orașele pe care ar trebui să le distrugă Rusia.

Bucureștiul ar fi pe primul loc, înaintea Parisului sau a altor orașe din Germania. Declarația, halucinantă, vine într-un moment în care Occidentul discută intens despre trimiterea de trupe vestice în Ucraina, fie și doar pentru a instrui trupe ucrainene.

Nemulțumiți de sprijinul occidental pentru Ucraina, propagandiștii Kremlinului dezbat cu nonșalanță, la televiziunea rusă de stat, ce orașe din Vest ar trebui atacate cu bombe nucleare. Printre numele vehiculate se numără și capitala României.

Vladimir Soloviev„Nu mă pot decide, Parisul sau Marsilia? Bucureștiul, bineînțeles. Apoi Parisul, Marsilia, Lyon. Lyonul e un oraș frumos, e un festival acolo. Și, în Germania, ca răzbunare pentru (rachetele) Taurus, ce să distrugem? Hamburg”.

În același timp, președintele Putin a ieșit iarăși în public să justifice agresiunea rusă în Ucraina. Putin susține că Rusia nu face decât să-și protejeze interesele, așa cum au făcut și Statele Unite în Afganistan și Irak.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Dacă (americanii) au voie, atunci de ce altor țări nu li se permite să-și protejeze interesele-cheie? De ce nu poate și Rusia să facă asta? Să își apere poporul? Nu undeva la o mie de kilometri de granițele noastre, ci chiar lângă noi. Mai mult, oamenii au venit la noi să ne ceară ajutorul”.

Politica belicoasă a Rusiei nu pare să aibă, însă, rezultatul scontat. Finlanda și Suedia, două state care și-au păstrat neutralitatea în timpul Războiului Rece, au intrat de curând în NATO.

Iar Marea Neagră devine un spațiu tot mai periculos pentru navele flotei rusești, atacate frecvent de drone ucrainene. Cel mai recent incident a avut loc pe 5 martie, când o navă de patrulare a fost scufundată în strâmtoarea Kerch. Miercuri au apărut imagini noi cu momentul în care ambarcațiunea încearcă să scape cu fuga.

Nava de patrulare nu a reușit să ajungă prea departe. A distrus patru drone, dar a fost lovită în plin de alte șase.

Ambarcațiunea s-a scufundat după câteva zeci de minute. Rușii au anunțat că mai mulți membri ai echipajului au fost uciși, alții răniți, dar cei mai mulți au reușit să scape. Până acum, 9 nave de luptă ale Rusiei au fost distruse cu ajutorul dronelor construite de industria de apărare ucraineană.

În acest timp, rușii ripostează cu bombardamente asupra zonelor civile. În ultima săptămână, au atacat cu îndârjire portul Odesa de la Marea Neagră. Zeci de oameni au murit.

Ieri, 6 martie, președintele Zelenski și premierul grec Mitsotakis au fost la puțin peste 100 de metri de locul unde a căzut o rachetă rusească.

Cei doi erau în zona portului şi au văzut cu ochiul liber cum au căzut rachetele rusești. „N-am avut timp să ajungem într-un adăpost, a fost o experiență zguduitoare”, a declarat ulterior premierul Mitzotakis. Din fericire, nu a fost nimeni rănit.

Sursă ProTV

1 COMENTARIU

  1. Este de neconceput ca in secolul XXI sa se discute despre distrugerea unor orase europene prin atacuri nucleare. Este incredibil cat de inconstienti sunt oficialii rusi si sustinatorii lor, incercand sa justifice astfel de actiuni barbare si inselatoare prin compararea cu interventiile militare ale altor tari. Este ingrijorator ca propaganda si agresiunea rusa continua, iar consecintele se vad deja in mai multe tari europene care se alatura NATO pentru a se proteja de Rusia. Este deplorabil ca vietile oamenilor sunt puse in pericol si ca zona Marii Negre devine un loc de conflict din cauza actiunilor rusilor. Este necesara o rezolvare pasnica a conflictului, fara bombardamente asupra zonelor civile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *