Inspecția Judiciară a anunțat luni că s-a sesizat din oficiu și va face verificări în cazul vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Daniel Horodniceanu, fost procuror-şef al DIICOT, care a fost oprit în trafic de poliţiştii ieşeni, moment în care i-a întrebat pe oamenii legii dacă ştiu cine este şi a ameninţat totodată că va lua legătura cu şeful IPJ Iași.
„În urma apariției înregistrării video în care domnul procuror Daniel-Constantin Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost oprit pentru control de către un echipaj de poliție, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare și va efectua verificări pentru a clarifica circumstanțele incidentului și a evalua comportamentul magistratului în timpul interacțiunii cu echipajul de poliție”, a transmis Inspecția Judiciară.
VIDEO „Dar de ce nu mă cunoaşteţi oare?”
Daniel Horodniceanu a fost oprit în trafic de poliţiştii dintr-o comună din judeţul Iaşi pe motiv că a depășit viteza legală și pentru că nu ar fi semnalizat că intenţionează să facă o depăşire.
Într-o înregistrare video distribuită în spaţiul public, se vede că Daniel Horodniceanu este vizibil deranjat că a fost în oprit în trafic, el întrebându-l pe unul dintre poliţişti dacă ştiu că este „procurorul şef Horodniceanu de la Crimă Organizată”.
Poliţiştul a spus că nu îl cunoaşte, Horodniceanu întrebându-l „Dar de ce nu mă cunoaşteţi oare?”.
Horodniceanu fusese oprit pe un drum din judeţul Iaşi pentru că făcuse o depăşire fără a semnaliza corespunzător şi pentru că rula cu o viteză mai mare decât cea legală. Poliţistul i-a spus că nu îl amendează, ci doar i-a solicitat actele şi că a dorit să îi atragă atenţia privind greşelile comise în trafic.
„Am să vorbesc cu şeful IPJ”, l-a avertizat Daniel Horodniceanu pe poliţist.
De asemenea, Horodniceanu a spus că este procuror de 25 de ani şi că este cunoscut de toţi poliţiştii din judeţul Iaşi.
Totodată, Daniel Horodniceanu i-a amintit agentului de poliţie că în 2016 a vorbit cu fostul ministrul Gabriel Oprea pentru ca poliţiştii să primească 15% în plus la salariu.
„Eu am vorbit atunci cu ministrul Oprea şi dumneavoastră aţi luat 15 la sută”, i-a spus Horodniceanu.
Reacția fostului șef DIICOT
Horodniceanu a reacționat la apariția imaginilor spunând că a fost vorba de „o scenetă bine pusă la punct” și că cei doi polițiști „pretindeau că nu ne cunoaștem” ca „să mă provoace”.
„La prima vedere, pentru un personaj neutru, avem de a face cu un polițist la datorie, care rezistă presiunilor încercate de un procuror, oprit în trafic în mod corect. În realitate, lucrurile stau în alt mod: am fost oprit în trafic la ora 1.30, noaptea, de un echipaj al poliției rurale, fără a încălca vreo normă Rutieră.
Am asistat la o scenetă bine pusă la punct de doi polițiști care mă cunoșteau. Astăzi am aflat că această scenetă a fost și filmată, probabil cu un dispozitiv de înregistrare ascuns, și nu cu body-cam. Imaginile sunt însă prelucrate, filmul având și alte pasaje, tăiate, însă. (…)
Faptul că pretindeau că nu ne cunoaștem a fost de natură să mă provoace, odată în plus, și să reacționez astfel. Realizez că m-am aflat într-o situație provocată, dar ce este regretabil și îmi reproșez acest lucru, este că nu am rezistat provocării și, pe acest fond emoțional, probabil și combinat cu unele probleme personale, am reacționat în acest mod, care nu mă caracterizează”, a afirmat Horodniceanu.








