Rafturile Dedeman vor fi pline de produse Adeplast, începând din această lună.
Adeplast a semnat cu rețaua românească un contract pentru listarea produselor sale în tot lanțul de magazine la nivel național. Începând cu 1 august pe rafturile Dedeman se vor afla produse Adeplast care care compun sistemele de placări, de finisare a pereților și de termoizolații. Mai mult, în fazele ulterioare ale colaborării celor două companii, se va urmări dezvoltarea pieței de mortare la siloz mobil, prin promovarea acestui tip produs. Obiectivul Adeplast este ca în doi ani să devină cel mai important furnizor al Dedeman pe segmentul său de activitate.
“După o lungă perioadă de discuții am reușit să legăm un parteneriat pe termen lung, parteneriat între două firme românești aflate în campanii de investiții de mari dimensiuni. Parteneriatul pe care îl avem cu Dedeman face parte din strategia noastră de apropiere de zona Do-It-Yourself prin promovarea unor produse dedicate acestui sector. În acest sens, am achiziționat o tehnologie unică pe piața din România care permite ambalarea produselor la saci de polietilenă de 5 kg. Prin această tehnologie putem pune la dispoziția utilizatorului cantități mai mici de adezivi, gleturi și chituri. Am venit pe piață cu un concept nou de ambalaj special gândit pentru cei care fac renovări acasă”, declară Marcel Bărbuț proprietarul Adeplast.
În prezent compania Adeplast se află într-o perioadă puternică de dezvoltare, cea mai nouă investiție fiind fabrica de polistiren expandat de la Ploiești. Fabrica își va porni motoarele la mijlocului lunii august fiind ridicată într-un timp record de aproape patru luni, cu un efort investițional de 4,5 milioane de euro. Fabrica va avea capacitatea de 700.000 metri cubi de polisiren pe an.