La ediţia din acest an a Salonului Auto de la Geneva Dacia vine cu 3 modele noi. Primul este Dacia Lodgy, modelul de familie, monovolumul, disponibil în versiuni cu cinci şi şapte locuri, la un preţ pornind de la 9.500 de euro.
Al doilea este Sandero Stepway 2, un facelift la prima versiune, iar a treia piesă de rezistenţă este Dacia Duster Delsey “o invitaţie la călătorie” după cum sugerează producătorul într-un comunicat de presă.
Dacia Lodgy
Aflăm despre Dacia Lodgy că „oferă un raport spaţiu/preţ imbatabil”. Dimensiunile sale exterioare (4,5 m lungime şi 1,75 m lăţime) reflectă generozitatea spaţiului interior, care este suficient de încăpător pentru a găzdui în condiţii de confort deplin până la şapte pasageri. Lodgy este „best in class” în termeni de spaţiu disponibil pentru ocupanţii rândului al treilea de scaune. Astfel, raza la genunchi este de 144 mm, iar distanţa de la şezut până la pavilion este de 866 mm.
Cele trei locuri de pe rândul al doilea sunt echipate în serie cu sistemul Isofix, care permite ataşarea în deplină siguranţă a scaunelor pentru copii. Modularitatea este un atribut important al modelului Lodgy. În configuraţia cu 7 locuri, în funcţie de nevoi, bancheta din cel de-al treilea rând poate fi înlăturată sau rabatată.
Volumul portbagajului ajunge la 2 617 dm3 în configuraţia cu două locuri, 827 dm3 în configuraţia cu cinci locuri şi 207 dm3 în configuraţia cu şapte locuri.
Nou în gama Dacia este sistemul de navigaţie şi multimedia – MEDIA NAV – disponibil ca opţiune la 300 de euro. Sistemul cuprinde radio, USB şi priză jack, Bluetooth® şi sistem de navigaţie integrat cu touch screen 7’’ (18 cm).
Propulsie nouă
Dacia Lodgy oferă atât motorizări pe benzină cât şi diesel. Cele pe benzină sunt de 1.6 litri şi 85 Cp şi propulsorul TCe 115. „Acesta este cel mai nou motor pe benzină cu injecţie directă turbo din cadrul Grupului Renault, şi are o capacitate de 1.2 litrii” declară reprezentanţii Dacia.
Oferta diesel este reprezentată de motorul 1.5 dCi. Versiunile dCi 90 Cp şi dCi 110 Cp beneficiază de semnătura Dacia eco², care se traduce prin nivel scăzut al consumului şi al emisiilor de CO2.
Dacia Sandero Stepway 2
Dacia Sandero Stepway 2 dispune acum de materiale noi la interior, ambianţe moderne (gri şi roşu) şi de un nou radio CD mp3 cu satelit de comandă pe volan, priză jack, USB, Bluetooth®. Opţional este disponibil „pachetul piele”. Gama de culori (Rouge de Feu, Gris Platine şi Gris Comète), se îmbogăţeşte cu o nouă nuanţă – Brun Cajou, disponibilă deja pe modelul Duster.
Stepway 2 va beneficia de un nou motor de 1.6 litri 105 CP pe Bioetanol. Puternic, dar în acelaşi timp economic şi cu un impact scăzut asupra mediului, acest propulsor primeşte şi el brandul Dacia eco² pe lunetă. Sandero Stepway 2 va putea fi comandat de clienţii din România începând cu luna aprilie 2012.
Serie limitată Dacia Duster Delsey
Geneva înseamnă şi o serie limitată pentru modelul Dacia Duster, intitulată Duster Delsey. Bazată pe versiunea Laureate aceasta versiune se doreşte una eminamente sportivă.” Toate elementele de design specifice acestei variante – jante de aluminiu şi carcase ale oglinzilor retrovizoare de culoare gri închis metalizat, ornament cromat al ţevii de eşapament, o nouă culoare la exterior, Gris Olive, şi o nouă ambianţă interioară – vor fi disponibile în România în a doua jumătate a anului” anunţă producătorul.