Piața în care funcționăm a dat semne de stabilizare din 2012 și de atunci noi creștem an de an. În 2013 am atins o cifră de afaceri de 27 de milioane de euro. Trendul s-a păstrat și în primele 9 luni ale anului, timp în care am înregistrat o creștere de câteva procente.
„Însă, piața de centrale termice se va schimba radical în anii următori deoarece din luna septembrie 2015 va intra în vigoare normativul european cu privire la eficiența energetică a echipamentelor de încălzire. Acest aspect va avea ca efect orientarea către cazanele în condensație cu randament ridicat, în detrimentul celor convenționale care acum încă domină autoritar piața din România. În aceste condiții sustenabilitatea devine un concept practic” declară Olimpiu Achim, director general al Viessmann.
Noi suntem pregătiți pentru o astfel de schimbare
Viessmann este compania care a introdus această tehnologie în România încă de la sfârșitul anilor `90. Cu toate că aceste produse erau percepute la vremea aceea ca fiind scumpe, în scurt timp s-a observat că investiția se amortizează repede deoarce randamentul deosebit al cazanelor în condensație se reflectă în consumuri mai mici, ce se simt cu fiecare factură de gaze. Este unul dintre cazurile „clasice” în care investiția în tehnologii mai performante atârnă în final mai ușor în balanța de cheltuieli a familiei sau a business-ului.
Pe acest segment de piață Viessmann este lider consacrat, cu mai bine de 30 de procente, dintr-o piață estimată la circa 14.000 unități pe an. Este vorba de o piață în care există peste 10 jucători importanți. Legislația implică deopotrivă atât sectorul casnic, cât și cel industrial.” Noi am vândut în România cazane în condensație atât pentru consumatorul casnic, cât și pentru proiecte civile și industrie, centralele în condensație având puteri de la 11 până la 1400 kW” declară Olimpiu Achim.
Aproximativ una din cinci centrale Viessmann vândute în România este o centrală în condensație. Raportul în piață este cu totul altul, probabil că unu la zece.
Este îmbucurător acest trend pornit împreună cu distribuitorii Viessmann. „Nu e ușor să vinzi tehnologie de vârf într-o piață orientată pe preț, deci pe produse convenționale. Însă cumpărătorii care aleg să se uite peste calculele de exploatare aleg de obicei tehnologia mult mai eficientă a condensației” declară Olimpiu Achim.
Etichetele pentru marcarea gradului de eficiență energetică sunt o altă normă pozitivă pentru piață. Această normă, ca și în cazul aparaturii electrocasnice, ajută consumatorul să aleagă o centrală termică în funcție de eficiența energetică. Practic, el este ajutat să aleagă în cunoștință de cauză.
„Noi vom fi cu siguranță avantajați de noua legislație. Asta pentru că Viessmann inovează permanent în ceea ce privește creșterea eficienței energetice, scăderea emisiilor de substanțe poluante și a consumului de combustibil” declară Olimpiu Achim.
Pentru păstrarea standardelor de calitate a serviciilor oferite pe piața din România (în primul rând montaj și întreținere) la sediul Viessmann sunt pregătite anual peste 1200 de persoane în cadrul programelor oferite de Academia Viessmann. Participanții sunt pregătiți să ducă în piață toate cunoștintele, dar și filosofia Viessmann. „Atât salariații distribuitorilor, cât și marea masă a meseriașilor sunt importanți pentru noi în egală măsură” declară Olimpiu Achim.
Tehnologii verzi la Viessmann
Îmbucurătoare este și evoluția pozitivă în zona tehnologiilor regenerabile. „Vânzările noastre de colectori solari în primele 9 luni ale anului 2014 acoperă aproximativ utilarea a 1000 de case, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă față de anul 2013” declară Olimpiu Achim.
Grupul Viessmann își consolidează poziția în domeniul echipamentelor pentru răcire, după ce în anul 2012 a intrat în segmentul aparatelor pentru aer condiționat. Echipamentele pentru refrigerare (camere frigorifice) se adresează în special zonei de retail și domeniului HoReCa. Suntem orientați către proiecte din acest sector, unde am utilat deja o serie de magazine ale lanțurilor prezente la noi.
În domeniul aparatelor pentru aer condiționat, produsele Viessmann au fost bine primite de piață, vânzările ridicându-se deja din primul an la peste 1000 unități. Un alt punct de interes pentru Viessmann sunt instalațiile pentru producția de biogaz. „Aici avem deja soluții consacrate, însă piața de biogaz este dependentă de subvenții, cum este și în cazul turbinelor eoliene. Din păcate, subvenționarea echipamentelor de cogenerare care au la bază ca energie primară biogazul nu se ridică la nivelul subvențiilor pentru energia eoliană sau solară, pentru care se acordă certificate verzi” declară Olimpiu Achim.
Compania Viessmann este prezentă pe piața din România din 1998, ca reprezentantă oficială a companiei germane cu același nume. Grupul Viessmann este unul dintre liderii internaționali în producerea sistemelor de încălzire. Compania înființată în Germania în anul 1917 de către Johann Viessmann, este condusa în prezent de dl. Dr. Martin Viessmann, nepotul fondatorului. Cifra de afaceri a companiei a atins anul trecut 2,1 milliarde Euro.
Viessmann numără în prezent peste 11.400 de angajați,este unul dintre principalii producători de echipamente de încălzire la nivel mondial și deține în Europa cea mai bine vândută marca de cazane de pardoseală. În România Viessmann are 60 de angajați.