AdePlast termoizolează 8 case la Bacău împreună cu Big Build Habitat for Humanity

AdePlast continuă campaniile sale de CSR cu implicarea în proiectul Big Build Habitat for Humanity, România. Compania susține acest demers umanitar prin furnizarea de materiale pentru construcții produse pe platformele sale industriale de la Roman, Ploieşti şi Oradea. În cadrul şantierului care durează 5 zile se vor construi 8 case împreună cu familiile care vor lucoi în ele, dar și cu ajutorul unui număr mare de voluntari din toate colțurile lumii.

Având în vedere implicările anterioare ale companiei în proiecte umanitare, AdePlast a răspuns pozitiv invitației Big Build Habitat. AdePlast este mândră că poate ajuta la îndeplinirea visului a 8 familii din Bacău, oferindu-le un nou cămin.

”Ne dorim să implicăm comunitățile locale, să facem cât mai mulți oameni conștienți de faptul că pot face bine cu puțin; doar să la pese, să se implice. Îi provocăm şi pe competitorii noștri, companii din zona producţiei de materiale pentru construcţii să îşi asume acţiuni de responsabilitate socială, pentru ca împreună să aducem fericirea pe chipul românilor”, declară Bogdan Pîrvu, CEO AdePlast.

AdePlast vine în ajutorul camapaniei Big Build cu materialele destinate termoizolarii, (termosistem complet AdePlast IZOTHERM PREMIUM certificat european): adeziv și masă de șpaclu, plăci de polistiren expandat EPS 80+, plasă de armare din fibră de sticlă, grund și tencuială decorativă AERIA PLAST cu Porus X.

 Să nu uităm de şcoli: ”LIKE pentru o școală AdePlast”

La începutul acestei veri, AdePlast a dat startul unui concurs pe Facebook, numit ”LIKE pentru o școală AdePlast”, care are ca scop construcția, reconstrucția sau renovarea unei şcoli sau a unui element principal al acesteia, construcția unui teren de sport etc. Concursul este în plină desfășurare, școlile din toată țara se pot înscrie în competiția care asigură succesul. În urma lansării concursului ”LIKE pentru o școală Adeplast”, compania a înregistrat până în acest moment 12 școli înscrise, în total 107,538 vizulaizări, iar cifrele sunt în continuă creștere.

Evenimentul Big Build Habitat for Humanity se desfășoară la Bacău între 5-6 octombrie, unde echipa AdePlast va fi prezentă pentru a lua parte la construirea celor 8 case. Compania AdePlast îndeamnă toate companiile din domeniu și nu numai să se implice social.

 

Poza santier 1

 

Poza santier 19 sept

 

Santier_fundatii

S-ar putea sa iti placa si...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


6 × 2 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>