NATO estimează că este „iminentă” intrarea în a doua etapă a războiului din Ucraina, o fază a conflictului care va fi mult mai complicată și mai sângeroasă, care se va desfășura pe un front mult mai larg și care, din punct de vedere militar, se va apropia de un război clasic. Tocmai de aceea, aliații au decis să furnizeze Ucrainei tipuri de armament adaptate la noua situație, a declarat pentru Digi24 adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană. În plus, NATO urmărește, prin consolidarea flancului său estic, să asigure inclusiv o navigație liberă în Marea Neagră, într-o zonă care este vitală pentru interesele strategice, dar și economice ale NATO, ale Europei și ale României, a explicat Mircea Geoană.
„Ne este și nouă teamă într-un fel, ca oameni, că ceea ce am văzut până acuma nu este decât vârful icebergului și ne este teamă că acest lucru va putea să reprezinte, poate, pata cea mai sângeroasă a acestui război ilogic”, a declarat Mircea Geoană despre relatările care vin din Ucraina privind uciderea masivă de civili, pe care oficialul NATO nu a ezitat să le califice drept crime de război.
Vezi și: Război în Ucraina, ziua 48: Aliații verifică utilizarea de arme chimice de către ruși
„Dosarul de crime de război pe care Federația Rusă – la nivel politic, dar și militar – le efectuează și le-a efectuat, din păcate, în Ucraina reprezintă o realitate. Există un efort sistematic din partea Ucrainei și a aliaților din NATO, care asistă și ajută Ucraina, pentru a documenta aceste crime de război, pentru a crea un dosar la Curtea Penală Internațională, pentru că această speță nu are cum să rămână nejudecată și nepedepsită”, a spus Mircea Geoană.
O nouă etapă a războiului, diferită: „Din păcate, vom avea și victime din partea populației civile”
Întrebat la ce se așteaptă să se întâmple în Ucraina în următoarele două săptămâni, în contextul în care se discută despre presiunea datei de 9 Mai, când, de Ziua Victoriei, Rusia va trebui să livreze triumfalist un rezultat al invaziei, Mircea Geoană a spus că evaluarea NATO este că reluarea ofensivei de către partea rusă este „iminentă”.
Sursă Digi24