Bonnie și Clyde, celebrii asasini și tâlhari americani din istorie, au fost prezentați drept eroi sovietici în timpul unui concert difuzat de televiziunile de stat rusești cu ocazia Zilei Victorii, cea mai mare sărbătoare publică din Rusia.
Înregistrarea video s-a viralizat pe platformele de socializare, numeroși jurnaliști și corespondenți străini în Ucraina ridiculizând nivelul la care a ajuns propaganda rusească, în pofida faptului că Kremlinul i-a triplat bugetul alocat de la declanșarea războiului din Ucraina.
Corespondentul polonez Mateusz Sobieraj s-a întrebat de exemplu cât de cretin trebuie să fii pentru a prezenta propriului popor gangsteri americani uciși în 1934 drept veterani sovietici ai celui de-al Doilea Război Mondial.
Jurnalista Nika Melkozerova, colaboratoare a numeroase publicații occidentale printre care Politico, NYT sau The Atlantic, a remarcat la rândul ei pe Twitter că Bonnie și Clyde au fost prezentați drept „strămoși care au luptat împotriva nazismului până la victorie”.
Kevin Rothrock, editor la site-ul rusesc independent Medusa, a observat în schimb că fotografia cu Bonnie și Clyde este prima care apare pe pagina de Wikipedia dedicată acestora
Sursă HotNews