Rușii susțin că vor învinge forțele ucrainene în toată regiunea estică Donbas și că este puțin probabil să aibă loc vreo retragere de pe coasta sudică a țării, relatează Reuters. Declarația a fost făcută de ambasadorul rus la Londra.
Vezi și: Putin avertizează Occidentul: Sancțiunile împotriva Rusiei vor genera consecințe catastrofale pe piața globală a energiei
De la începutul invaziei și până astăzi, rușii au reușit să obțină controlul asupra unei părți semnificative de teritoriu ucrainean în sudul țării, la nord de Crimeea și fac eforturi mari pentru a obține întreg controlul pe teritoriul revendicat de cele două republici fictive inventate de Rusia pe teritoriul Ucrainei.
Întrebat cum crede că se va încheia conflictul, ambasadorul Andrei Kelin a spus că „forțele ucrainene vor fi împinse în afara întregului Donbas” și că este „dificil” de văzut o situație în care rușii și forțele aliniate lor se retrag din sudul Ucrainei.
„Vom elibera întregul Donbas”, a spus Kelin într-un interviu pentru Reuters.
„Desigur, va fi dificil să zicem că ne retragem pentru că avem deja experiența a ceea ce s-a întâmplat după retragere – încep provocările, oamenii sunt împușcați și toate acestea”, a spus diplomatul rus, neprecizând la ce se referă mai exact, o reluare a tezelor ridicole pe care Rusia le-a folosit pentru a-și justifica războiul imperialist împotriva Ucrainei.
„Mai devreme sau mai târziu, Ucraina va trebui să decidă – să facă pace cu Rusia sau să continue alunecarea în ruină”, a mai spus el.
Joi, dictatorul rus, Vladimir Putin, a acuzat Occidentul de „decenii de agresiune împotriva Rusiei” și a amenințat din nou cu războiul, spunând că „dacă Vestul vrea să învingă Rusia pe câmpul de luptă este liber să încerce”.
„Este escaladarea posibilă? Desigur. Dacă fluxul de armament spre Ucraina se realizează în așa fel încât să pună în pericol situația noastră strategică, apărarea noastră, atunci vom lua măsuri serioase”, a concluzionat diplomatul lui Putin.