Băncile rusești vor înlocui Apple și Google Pay cu autocolante care vor trebui lipite de telefon

0
68

​Băncile rusești intenționează să aducă pe piață autocolante de plată cu un cip NFC, acestea fiind concepute pentru a înlocui serviciile străine de plată fără contact care au devenit indisponibile rușilor după invazia Ucrainei, relatează Meduza.

Sediul central al Sberbank din MoscovaFoto: Russian Look Ltd. / Alamy / Alamy / Profimedia

Potrivit RBC, cea mai importantă televiziune financiară din Rusia, autocolantele de plată vor arăta ca niște carduri bancare mai mici, care pot fi lipite de telefon, mai multe bănci bănci rusești anunțând deja planuri de a le implementa.

Printre acestea se numără Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, Tinkoff, banca fondată de magnatul rus fugit în Occident Oleg Tinkov, și Alfa-Bank, cea înființată de Mihail Fridman, oligarhul rus care s-a plâns că a rămas fără surse de venit după impunerea sancțiunilor occidentale împotriva sa.

RBC afirmă că Sberbank intenționează să lanseze testarea în masă a serviciului la începutul lunii februarie, în programul pilot urmând să fie incluși 100.000 de persoane, după care banca va pune autocolantele de plată la dispoziția publicului tuturor clienților săi.

Alfa-Bank a anunțat deja pe canalul său de Telegram că a început distribuirea primelor autocolante. Serviciul de presă al băncii a confirmat că nu este vorba doar de o testare, ci de lansarea unui serviciu nou pentru clienți.

Sistemele de plată Visa și Mastercard și-au încetat activitățile din Rusia după declanșarea invaziei din Ucraina, motiv pentru care cardurile bancare emise de băncile rusești nu mai sunt acceptate în străinătate, dar nici în magazinele străine sau de către serviciile Apple Pay și Google Pay.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *