Garmin anunță noul ceas hibrid Vivomove Trend, pe care îl avem deja în teste; Iată ce aduce (unboxing)

0
298

Prima zi a lunii februarie vine încărcată de noi dispozitive, iar printre telefoane și laptop-uri iată că se strecoară și un smartwatch, unul hibrid de la Garmin. Noul venit se numește Garmin Vivomove Trend și combină funcționalitățile smart ale unui ceas inteligent cu afișajul analog al unui ceas clasic. Noi l-am primit deja în teste chiar în ziua lansării, iar din rândurile de mai jos descoperi primele impresii despre purtabil.

Specificații

Înainte de impresii, află că acest ceas are acele brațe fizice tipice unui ceas clasic, cât și un ecran tactil plasat central pe care îl poți folosi pentru interacțiune. Avem notificări, monitorizare Health și Fitness, cât și suport pentru plăți contactless folosind Garmin Pay. Există aici compatibilitate cu Android și iOS, dar numai pe Android apare opțiunea de Quick Reply la mesaje.

 

Pe partea de senzori, Trend aduce senzor de puls, SpO2, barometru, altimetru, monitorizare somn și monitorizare menstruație. Sunt și funcțiile Body Battery plus Fitness Age incluse aici, iar ceva interesant este faptul că ceasul se poate încărca și wireless (Qi). Îl găsim pe variante de gri, auriu, negru, argintiu.

Ceasul are cadran de 40mm, vine cu ramă din oțel inoxidabil, sticlă de protecție pentru ecran și o baterie ce promite 5 zile autonomie cu o singură încărcare, destul de puțin ce-i drept pentru un model hibrid. Ecranul folosit este un LCD cu rezoluție de 346 x 25 pixeli. Prețul este de 1634 lei.

Unboxing și impresii

În cutia lui Garmin Vivomove Trend vei găsi desigur ceasul, însoțit de manualele de utilizare și o curea din silicon texturată, deja instalată pe ceas. Ai și cablul de alimentare, unul deosebit aș putea spune. Mereu am considerat că acele cabluri magnetice pe care producătorii le aduc în pachetul ceasurilor nu sunt atât de puternice, astfel că și o singură mișcare poate dezactiva încărcarea.

Garmin pare că a ținut cont de asta și a inclus aici un încărcător ce are portul de alimentare precum un clește care se fixează pe ceas în timpul alimentării. Ceva inspirat și tare interesant. Cât despre primele impresii formate, Vivomove Trend sună tare bine, fiind un ceas pentru cei care vor autonomie uriașă, dar care nu vor să renunțe la monitorizarea Health și nici la tracking-ul fitness.

 

Îmi place cât de ușor și subțire este Trend, cât și cureaua din silicon cu o textură liniară la exterior pentru a evita zgârieturile și o textură mată pe partea inferioară, pentru a oferi confort la purtare. Are mai multe funcții smart decât mă așteptam și nici ecranul nu este pe atât de mic precum am văzut la alte ceasuri hibrid, plus că este unul tactil și poți interacționa cu multe elemente, fix ca pe un smartwatch.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *