Bărbatul de 77 de ani din Prahova, care a agresat sexual o fetiţă de 12 ani, a fost reţinut

0
298

Bărbatul în vârstă de 77 de ani, care a agresat o fetiţă de 12 ani pe o stradă din centrul municipiului Ploieşti, a fost reţinut, a anunţat, joi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, acesta va fi prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Poliţiştii au fost sesizaţi, miercuri după-amiază, prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Toma Caragiu din municipiul Ploieşti un bărbat în vârstă sărută o minoră.

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 77 de ani din comuna Bucov, ulterior fiind condus la sediul unităţii de poliţie pentru audiere. Totodată, în urma investigaţiilor şi a cercetărilor efectuate a fost identificată şi depistată persoana agresată, fiind vorba de o minoră în vârstă de 12 ani, din municipiul Ploieşti”, a comunicat Poliţia.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru agresiune sexuală, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *