Marcel Ciolacu: Păi nu îţi e ruşine să mai stai cu mâna întinsă de la mine, statul român, să îţi dau şi voucher de vacanţă?

0
288

Premierul Marcel Ciolacu a declarat într-o emisiune televizată, joi seara, că el este ”fraierul de serviciu”, care își asumă faptul că trebuie făcută o reformă în sistemul bugetar.

Vezi și: Studiile premierului desemnat Marcel Ciolacu: Diplomă de licență la 9 ani după absolvirea facultății

”Este evident că în sistemul bugetar trebuie să se facă această reformă. Trebuia să se facă această reformă de foarte mult timp. Am înţeles că nu şi-a asumat-o nimeni. Aveţi fraierul de serviciu care îşi asumă această reformă”, a declarat, joi seară, la România TV, Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.

Acesta a precizat că nu mai acceptă ”instituţii paralele”, instituţii cu aceleaşi atribuţii care nu fac nimic.

Eu nu mai pot să accept ca să existe instituţii paralele, cum a fost cea cu azilele groazei, să constaţi că 5 instituţii aveau aceleaşi atribuţii şi niciuna nu a făcut nimic”, a mai afirmat Ciolacu.

Acesta susţine că nu va fi tăiat niciun salariu în România.

Dar nici nu pot să accept să te duci la serviciu, să fii şef peste nişte posturi goale, vacante (…) Nu pot să accept ca un ordonator de credite să vină la şeful lui, la director, să spuncă că am făcut economii extraordinare la anvelopa bugetară. De fapt nu a făcut nicio economie, de fapt nu a angajat”, a mai afirmat premierul.

Eu nu pot să accept ca un bugetar care câştigă peste 2.000 de euro, eu, Marcel Ciolacu, să îl alerg prin birou să îl mai rog să ia şi voucherele de vacanţă. Voucherele de vacanţă sunt cei cu venituri mici. Trebuie să existe o echitate socială”, a adăugat premierul.

Acesta susţine că nu este normal ca cei care au salarii mai mari decât preşedintele ţării să primească vouchere şi alte beneficii.

Dacă ai venituri ce depăşesc preşedintele ţării şi tu eşti bugetar, păi nu îţi e ruşine să mai stai cu mâna întinsă de la mine, statul român, să îţi dau şi voucher de vacanţă? Şi pacheţel când mergi la serviciu? Ţi-am dat şofer, ţi-am dat secretară, ai tot, eşti director. Dar nu e cam mult? Trebuie să vină cineva să spună aceste lucruri”, a adăugat premierul.

Marcel Ciolacu afirmă că ”avem cei mai mulţi ordonatori de credite din lume”.

”Fiecare ordonator de credite are în subordine director economic, serviciu de achiziţii publice (…) Sunt 16.000 de ordonatori de credite în România. Nu se poate să ai 10 oameni şi să fii ordonator de credite. Nu mai poate continua România în acest fel. De aici până la blocarea României…”, a mai declarat premierul.

Acesta a precizat, însă, că reforma în administraţie nu înseamnă desfiinţarea instituţiilor de cultură.

”Nu desfiinţează nimeni niciun teatru, am văzut tot felul de ştiri că se desfiinţează bibliotecile. Nu poate fiecare bibliotecă dacă are 12 angajaţi să fie ordonator de credite. Cuplaţi-vă sub un singur director general care e ordonator de credite (…) Sunt sectoare neacoperite. Nu mai poate statul să susţină”, a afirmat Marcel Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *