Trupe nepregatite trimise pe front în Ucraina

0
311

Un soldat ucrainean care și-a pierdut piciorul în timpul războiului afirmă că pe front sunt trimiși soldați nepregătiți și că îi pare rău că s-a oferit voluntar să lupte împotriva invaziei rusești în contextul unei deziluzii tot mai mari față de ofensiva de vara aceasta, relatează Insider.

În vârstă de 52 de ani, Ruslan Proektor se recuperează într-un spital din Kiev după ce vara aceasta a călcat pe o mină în timpul luptelor din estul țării. Un camarad care a încercat să îl salveze a călcat la rândul său pe o mină în timp ce îl purta pe brațe către liniile ucrainene.

A doua explozie i-a provocat alte răni lui Ruslan. Vorbind acum despre acest lucru într-un interviu acordat de pe patul de spital jurnaliștilor de la The Washington Post, el spune că nu s-ar mai oferi din nou voluntar să lupte.

„Ei iau pe toată lumea și îi trimit pe front fără pregătire adecvată. Nu vreau să mă aflu în compania unor oameni nemotivați”, afirmă el.

The Post furia acestuia și a altora ca el este îndreptată în principal către Rusia, dar că militarilor nu le este teamă nici să critice conducerea de la Kiev.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută că un control efectuat de guvern la centrele de recrutare militară a descoperit practici „dezgustătoare” ale unor oficiali corupți.

„Inspecţiile au scos la iveală multe abuzuri. Sincer, unele dezgustătoare. Toate faptele dezvăluite de ofiţerii de aplicare a legii vor fi prezentate publicului şi investigate în cadrul unor proceduri penale. Concluzia este evidentă: sistemul de recrutare are nevoie de oameni care înţeleg valoarea apărării Ucrainei”, a afirmat acesta.

Unii soldați ucraineni sunt tot mai deziluzionați de lipsa progreselor ofensivei

Un alt soldat ucrainean intervievat de The Post, care folosește apelativul „Pozitiv” și se află tot într-un spital din Kiev după ce a suferit contuzii în Herson și Bahmut, afirmă că persoanele care profită de pe urma războiului „ar trebui trimise în prima linie a frontului”.

Interviurile realizate de jurnaliștii americani arată că, în pofida declarațiilor constante de încurajare ale oficialilor ucraineni, toți mai mulți militari, dar și civili, sunt deziluzionați de progresul lent al ofensivei declanșate în luna iunie.

Multe dintre unitățile trimise în luptă în sudul și estul țării sunt din brigăzi care au fost instruite în grabă în țări NATO în ultimele săptămâni. Aceste trupe suferă pierderi mai grele decât soldații veterani, o mare problemă fiind reprezentată de liniile de apărare complexe construite de armata rusă în special în sudul țării, unde au avut timp să se pregătească.

Michael Kofman, un cunoscut analist militar, a declarat însă pentru The Guardian că și lipsa de instruire joacă rolul ei.

„Cred că este foarte corect să fi fost sceptici că, având instruire atât de puțină, poți crea unități coezive care să se descurce în luptă pentru prima oară în fața unor linii de apărare pregătite cu atâta grijă”, a afirmat el.

Armata ucraineană pare consternată în fața noilor tactici defensive adoptate de ruși

Mai devreme în cursul acestei luni The New York Times a scris că în unele situații brigăzile ucrainene antrenate în Occident au început chiar să abandoneze tacticile predate de instructorii americani deoarece ele s-au dovedit a fi ineficiente.

De exemplu, în loc să recurgă la manevre complexe pentru a lua cu asalt pozițiile rusești, unele unități ucrainene au revenit la tactica bombardării lor intense cu artilerie și rachete, în speranța că liniile de apărare se vor nărui.

De altfel, un soldat ucrainean instruit în Germania a povestit încă de la jumătatea lunii trecute că, în unele privințe, forțele occidentale nu par să se fi adaptat deocamdată realităților învățate în timpul războiului declanșat de Vladimir Putin anul trecut.

Vorbind despre folosirea quadcopterelor și a dronelor civile pe câmpul de luptă, soldatul ucrainean a afirmat că acestea „nici măcar nu intră în planurile” militarilor occidentali.

„Ei au alte tipuri de drone, dar doar la nivel de brigadă. Asta ne arată că în afară de războiul cu aborigenii din Irak, Afganistan, Siria, americanii nu au participat la un război serios de mult timp”, a mai spus acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *