Ce au pațit copii de la grădinița din Ploiești din cauza unei Educatoare

0
222
scoala-aer-curat-purificat-casoteca

Este anchetă la o grădiniță din Ploiești, după ce mai mulți părinți au reclamat comportamentul abuziv al unei educatoare.

Femeia de 46 de ani este acuzată că ar țipa la copii și i-ar lăsa nesupravegheați, dar și că i-ar fi pălmuit pe unii dintre ei.

Conducerea unității de învățământ i-a cerut educatoarei să nu mai intre la clasă pe parcursul cercetărilor, dar aceasta a refuzat să respecte decizia consiliului de administrație.

După sesizările părinților, dar și la solicitarea Avocatului Poporului, poliția a deschis un dosar penal și face investigații în acest caz.

O copilă de patru ani, de la grupa mijlocie, a povestit acasă că educatoarea ar fi pălmuit-o, iar recent ar fi tras-o de păr.

Mihai Ghiță, părinte: „Am aflat de la o altă doamnă educatoare, i-a povestit soției că copilul meu a fost tras de păr. Copilul s-a uitat în altă parte și, ca să o întoarcă la masă, i s-a părut dumneaei normal, a luat-o de păr. Este strigător la cer faptul că o persoană, un cadru didactic, este anchetat și încă profesează. Când programul începe la șapte, doamna vine la 8, 8 fără un sfert și copiii stau singuri, li s-au dat foarfece și un copil a fost pălmuit că nu știe să umble cu foarfecele”.

Suspiciuni în privința comportamentului directoarei ar mai fi existat și în trecut. Acum, însă, a intrat și poliția pe fir.

Agent Maria Magdalena Rădulescu, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova: Polițiștii secției 2 de poliție au fost sesizați de către două femei cu privre la faptul că fiicele lor ar fi fost agresate verbal și fizic de o educatoare. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiiunii de abuz în serviciu”.

Laura Tăsică Ghiță, directorul Grădiniței 40 Ploiești: „Conform noii legi a învățământului preuniversitar, există un articol care stipulează că pe perioada anchetei disciplinare, cadrul didactic nu va mai desfășura activități cu beneficiarii primari, dar nu vrea să se supună. Din păcate problemele încă persistă”.

La grădiniță au ajuns și psihologi, dar și asistenți ai Direcței pentru Protecția Copilului Prahova.

Corina Nicola, purtătorul de cuvânt al DGASPC Prahova: „Se va evalua situația fiecărui copil și desigur, cu acordul părinților în situațiile în care se va impune, instituția noastră poate acorda servicii de consiliere psihologică atât pentru copii, cât și consiiere parentală, și de asemenea consiliere și îndrumare pentru persoanalul din învățământ”.

Educatoarea, cadru didactic titular, a refuzat să prezinte un punct de vedere cu privire la acuzațiile formulate de părinți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *