PSD rămâne cea mai votată / Sondaj INSCOP

0
94

PSD este pe primul loc în intenţiile de vot ale românilor, cu 28,7%, urmat în ordine de PNL şi AUR. Diferenţa PNL-AUR este 0,3%, arată un sondaj INSCOP realizat la cererea News.ro.

Jumătate dintre cei chestionaţi declară că în mod sigur ar merge la vot la alegerile parlamentare. Numărul celor care spun că nu merg la vot a scăzut sub 20%, în condiţiile în care, la precedentul sondaj, aproape un sfert dintre cei chestionaţi nu intenţionau să participe la vot.

Direcţia ţării

Sondajul relevă că 68,6% dintre români sunt de părere că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcţie greşită (faţă de 69,5% în septembrie 2023), în timp ce 23,4% cred că se îndreaptă într-o direcţie bună (faţă de 21,1% în septembrie 2023), iar 8% nu ştiu sau nu răspund.

„Sunt în medie mai optimişti decât restul populaţiei în ceea ce priveşte direcţia ţării: tinerii sub 30 de ani, persoanele cu studii superioare, gulerele albe şi cei cu venituri mai ridicate. Persoanele cu vârsta între 30 şi 60 de ani, cei cu educaţie primară, gulerele albastre sau gri şi cei cu venituri reduse sunt în medie mai pesimişti decât restul populaţiei în ceea ce priveşte direcţia ţării”, indică analiza socio-demografică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *