Next Capital a înregistrat dupa primele 9 luni din 2017 o creștere de peste 30% a volumului creanțelor gestionate prin servicii de factoring, față de aceeași perioadă din 2016, atingând la septembrie o cifră de 16 milioane EURO. Domeniile care au apelat cel mai mult la factoring au fost IT&C, FMCG și respectiv sectorul serviciilor.
Peste 90% din volumele de creanțe gestionate de Next Capital au fost facilitate de serviciul de factoring intern (cu regres). Aproximativ 30% din valoarea creanțelor gestionate au provenit din domeniul IT&C, urmat de cel al bunurilor de larg consum cu 25% și de domeniul serviciilor cu 18%.
„Și în acest an sectorul IT&C a continuat să crească, dar și sectorul construcțiilor a înregistrat o evoluție pozitivă, ajungând la o pondere de aproximativ 15% din totalul creanțelor administrate. Per total, creșterea pe care am avut-o se datorează pe de o parte lărgirii portofoliului de clienți, iar pe de altă parte creșterii cererii din partea clienților existenți, în special pe fondul creșterii cifrei lor de afaceri. Termenele de plată mari, specifice anumitor sectoare de activitate, pun mare presiune pe cash-flow, iar soluția cea mai la îndemână rămâne extinderea facilităților de factoring”, declară Bogdan Roșu, director Next Capital.
Next Capital este primul IFN de pe piață care implementează produsul factoring revers
„Una dintre cele mai mari probleme pe care o întâmpină un IMM în momentul în care are nevoie de finanțare pentru stabilizarea afacerii sau dezvoltarea acesteia, este lipsa de garanții pe care să le propună băncilor pentru a accesa produse de creditare clasice. Soluția simplă este de a-și căuta în piață o soluție de finanțare fără garanții (Factoring), însă și acest proces poate fi dificil și nu le asigură neapărat acestora cele mai bune condiții comerciale.
Din acest motiv am implementat și noi un nou produs care ușurează accesul companiilor la soluții de finanțare comode și anume Factoring revers, Next Capital fiind primul IFN din România care are în portofoliu acest produs. Prin această soluție, companiile mari pot asigura furnizorilor proprii un mijloc eficient de finanțare prin factoring, în condiții comerciale preferențiale foarte avantajoase și, implicit, stabilitatea lor financiară atât de necesară. Aceste companii (key accounts în principal), devin practic garantul pentru aceste IMM-uri în procesul de finanțare, ele facilitând finanțarea facturilor emise de către furnizori imediat după validarea acestora, încasarea banilor făcâdu-se astfel în termen de câteva ore. Este un proces de aprobare inițială și derulare ultra-rapid, fără birocrație, iar clienții au acces 24/7 la datele actualizate în timp real pe o platforma on-line”, mai declară Bogdan Roșu.
Până la finalul acestui an IFN Next Capital Finance S.A. estimează că va depăși cifra de afaceri obținută anul trecut cu aproximativ 45 %.
IFN Next Capital Finance SA, fondată în noiembrie 2006, face parte din grupul Next Capital, care oferă soluţii de creditare, cumpărare şi recuperare creanţe, dar şi servicii de tip BPO (Business Process Outsourcing) prin compania OPTIMA SOLUTIONS & SERVICES. Grupul Next Capital cu acţionariat majoritar românesc si minoritar fondul de investiţii britanic North Bridge, a înregistrat în anul 2016 o creștere a cifrei de afaceri de 26%. Next Capital este membru fondator al Asociaţiei Române de Factoring (ARF), iar Bogdan Roşu este în prezent preşedinte al ARF.