Membrii delegaţiei ucrainene la negocierile de pace cu Rusia menite să pună capăt războiului au negat informaţiile conform cărora ar fi fost victime ale unui atac cu arme chimice, transmite Agerpres, care citează dpa.
Toţi membrii delegaţiei s-au simţit bine, a declarat luni negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak, potrivit presei locale.
Vezi și: Război în Ucraina, ziua 34: Zelenski: Să așteptăm armele chimice?
„În sfera informaţională există în acest moment multe speculaţii, diferite teorii ale conspiraţiei şi elemente ale unor jocuri de informaţii”, a spus Podoliak.
Oligarhul rus Roman Abramovich și doi dintre membrii echipei ucrainene de negociere cu Rusia au suferit simptome de otrăvire, anunță publicația americană Wall Street Journal. Și BBC a prezentat poziția purtătorului de cuvânt al lui Roman Abramovici, care confirmă că omul de afaceri a suferit simptomele unei presupuse otrăviri la negocierile de pace care au avut loc la Kiev la începutul lunii martie.
Și Theguardian detaliază, potrivit unor surse, că Abramovici, împreună cu cei doi negociatori din echipa ucraineană, care se aflau la negocierile de pace informale de la Kiev la începutul lunii martie, au început să se simtă rău. Deputatul ucrainean Rustem Umerov făcea și el parte din negocieri, iar bărbații au părăsit ulterior Ucraina pentru a se deplasa în Polonia, iar apoi au zburat la Istanbul, unde au primit tratament medical.
„A fost în timpul primei sale călătorii la Kiev. Roman și-a pierdut vederea timp de câteva ore. În Turcia, au fost tratați într-o clinică, împreună cu Rustem”, a declarat sursa citată de theguardian.com
Informația a apărut prima oară în Wall Street Journal, dar și în publicația de jurnalism de investigație Bellingcat, care a relatat că trei membri ai delegației care a participat la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia, în noaptea de 3 spre 4 martie 2022, au prezentat simptome similare otrăvirii cu arme chimice. Una dintre victime a fost antreprenorul rus Roman Abramovici”. Bellingcat a precizat că simptomele acuzate de cei teu erau de inflamare a ochilor și a pielii, precum și dureri pătrunzătoare în ochi.
Mai multe detalii: https://www.g4media.ro/wall-street-journal-simptome-de-otravire-la-roman-abramovici-si-doi-membri-ai-echipei-ucrainene-de-negociere-cu-rusia.html