Surse: Siegfried Mureșan și Rareș Bogdan l-au atacat dur pe cancelarul austriac într-o ședință cu ușile închise la Viena pe tema apropierii de Rusia

0
121

Update 4: Cancelarul Nehammer s-a referit și la amenințările legate de companiile austriece din România, spunând că eventuale presiuni în România asupra acesta ar fi de neacceptat, potrivit surselor G4Media.

”Înțeleg că se face din ce în ce mai mare presiune pe companiile austriece din România, care sunt angajatori importanți, investitori mari. E o temă de economie politică, nu de securitate. Am informat și am cerut că dacă vor exista situații în care firmele austriece vor fi supuse la presiuni, ele trebuie să informeze imediat.

Am informat și misiunile internaționale, iar misiunea noastră e să ne apărăm companiile. Mă declar surprins de o asemenea manieră de acțiune dacă așa se va întâmpla, pentru că UE e mai mult decât Schengen.

Noi am aderat la o uniune economică și temele ar trebui să rămână așa cum sunt: economia cu economia și securitatea cu securitatea. E o problemă nu doar a Austriei, ci e europeană”, a spus Nehammer.

Update 3: Cancelarul Karl Nehammer le-a transmis miercuri colegilor din PPE că ”Austria se pronunță definitiv împotriva aderării la Schengen” a României și Bulgariei, potrivit informațiilor G4Media.

”Știm din interogatoriile cu traficanți de refugiați și din datele din telefoanele confiscate, știm că există o rută de tranzit via Bulgaria – România – Ungaria – Serbia – Austria. Asta e problema noastră, nu e o invenție și de aceea Austria se pronunță împotriva aderării la Schengen acum și pentru o amânare până în martie anul viitor pentru a rezolva această problemă”, a spus Nehammer după interpelările venite din partea liderilor PPE.

Update 2: Eugen Tomac, liderul PMP, i-a transmis în aceeași ședință cancelarului Nehammer că de decizia lui privind Schengen depinde modul în care România se va raporta la Austria

Update 1: Și Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, a făcut referire la vizita făcută de Karl Nehammer la Moscova – singura vizită a unui lider UE la Putin după declanșarea invaziei în Ucraine

Articol inițial: Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan l-a atacat dur pe cancelarul austriac Karl Nehammer într-o ședință care are loc miercuri seară la Viena cu ușile închise, au declarat pentru G4Media surse politice.

Mureșan i-a reproșat cancelarului austriac, în contextul veto-ului față de intrarea României în Schengen, că este apropiat de Rusia și a vizitat Moscova după începerea invaziei ruse.

Nehammer nu a răspuns criticilor lui Mureșan și a insistat că extinderea Schengen este o chestiune de securitate.

Siegfried Mureșan este vicepreședinte al Partidului Popular European, partid din care face parte și formațiunea politică condusă de cancelarul Nehammer. La Viena are loc miercuri seară o ședință a PPE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *