Scandalul azilelor. Victimele au fost drogate „ca să doarmă 15 ore”, iar hainele le-au fost stropite cu insecticide

0
365

Referatul de arestare al procurorilor DIICOT în dosarul „Lagărele” Ilfovului conţine o serie de elemente care subliniază tratamentele inumane la care au fost supuse victimele, relatează Buletin de Bucureşti.

Un asistent medical generalist de la unul dintre centrele vizate de oamenii legii  “a acţionat contrar jurământului depus în calitate de asistent medical generalist, întrucât fiind deranjată de faptul că o beneficiară a centrului i-a solicitat un consult, acuzând probleme cu stomacul, a pedepsit-o pe aceasta prin aceea că i-a oferit acelei beneficiare o pastilă de Diazepam (un sedativ puternic) minţind-o că îi oferă o pastilă pentru afecţiuni digestive”, se arată în referatul procurorilor, citat de Buletin de Bucureşti.

Potrivit martorilor, pacienta “s-a dus la XXX că o doare burta iar asistenta i-a zis că îi va da un Metroclopramid. I-a dat o pastilă, după care, beneficiara a avut o discuţie cu asistentul social Dana care i-a dat un sandviş. […] Am asistat la un episod în care Roxana a spus că îi era rău şi am solicitat asistentei să vină să o consulte. Asistenta a văzut că are parametrii buni şi a acuzat-o că se preface şi i-a spus că îi aduce o pastilă de Metroclopramid. Roxana Maria a luat pastila şi la câteva minute i-am oferit o plăcintă şi, până să apuce să termine de mâncat, Roxana Maria a devenit somnolentă şi a adormit cu mâncarea în gură. Mi-a spus până să adoarmă că a primit Diazepam şi o să doarmă 15 ore”.

De asemenea, din cauza igienei precare, centrele de asistenţă socială privată se confruntau cu episoade frecvente de infestare cu insecte. În multe cazuri, serviciile de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie erau formale iar angajaţii aplicau tratamente chimice cu substanţe care nu se găsesc în comerţ ci trebuie folosite doar de personal specializat de la firme autorizate.

„[…]în legătură cu achiziţionarea şi folosirea unor substanţe de dezinsecţie, rezultând intenţia numitei XXX de a folosi aceste substanţe fără a apela la serviciile specializate, fiind de altfel avertizată de persoana autorizată să furnizeze şi să aplice soluţiile că acestea trebuiesc pulverizate de personal calificat întrucât ar putea să cauzeze moartea persoanelor care folosesc spaţiile respective”, se arată în referatul de arestare.

Buletin de Bucureşti prezintă mai multe stenograme ale discuţiilor pe această temă:

Angajat: Bine, bossule. Ăăă… M-am uitat şi de gândaci.

Manager: Şi?

Angajat: Nu prea, n-am dat de nici unul. E de ăia leşinaţi.

Manager: Înseamnă că o fi minţit ăsta, mă, că mai era?

Angajat: Cine? Nicoleta? Dracu ştie. Şi ăsta mi-a zis mie să aflu că e mult, mult şi la el. Da de unde dracu, mă? Zi, i-ai luat de pe haine, de pe undeva.

Manager: Unde-s mulţi, mulţi? În partea ailaltă?

Angajat: Da!

Manager: Bă, eşti nebun? Erau hainele, băgă-mi-aş p… în gura lor. Dă-le ca lumea să şi bea.

Angajat: Le-am dat. Le-am dat şi alaltăieri…

Manager: De unde dracu să fie acolo? Ei le-a luat.

Angajat: Păi după ei, de unde crezi?

Manager: Da’ de unde dracu? Dă, mai dă-i şi astăzi, dă-le până-i găseşte dracii. Arată-le cum să dea.

Angajat: Dau şi sus?

Manager: Păi nu, dacă ai dat sus ieri, nu. Sus, dacă nu sunt problem, n-ai de ce. Dă-i la ei, dacă e. Să dai şi pe haine, să dai şi pe ei, să dea dracii în ei.

Angajat: Bine, boss.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *