Evenimente în București weekendul acesta

0
267

Sugestii de evenimente de weekend, documentare realizată de Agerpres:

* Iubitorii de jazz sunt aşteptaţi vineri, 1 septembrie, la Cluj-Napoca, unde timp de trei zile, până în 3 septembrie, se desfăşoară „Jazz in the Park Festival”, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”. manifestarea va găzdui aproximativ 40 de concerte distribuite pe patru scene. De asemenea, vor fi amenajate ateliere de muzică, zone de relaxare, târguri de meşteşugari, menţionează site-ul festivalului.

„Am ales Jazz-ul ca ambasador fiindcă e o muzică ce te îndeamnă la instrospecţie. Niciodată la modă, niciodată demodat. Acesta e Jazz-ul.

Şi credem că te face să te gândeşti, să fii tu cu tine. Şi dacă nu face asta, este măcar o pată de culoare în agenda culturală a oraşului.

Pentru noi, echipa de organizare, Jazz in the Park este modul în care ne-am dori să vedem lumea: mai atentă, mai grijulie, mai fericită, mai relaxată. Festivalul are ca misiune promovarea unor valori pozitive în comunitate, folosind muzica şi arta în general”, menţionează organizatorii.

Ce se întâmplă în Băile Herculane

* Tot vineri, 1 septembrie, la Băile Herculane, se deschide „Heritage First!”, prima bienală dedicată patrimoniului cultural din România, care reuneşte expoziţii, conferinţe, rezidenţe artistice şi concursuri de arhitectură.

Manifestarea durează până în 7 septembrie, fiind un eveniment co-organizat de către Asociaţia Locus, Asociaţia Culturală pentru Intervenţie Artistică şi Asociaţia de la 4.

Evenimentul a pornit de la ideea de a transforma staţiunea Băile Herculane într-o adevărată scenă de expunere a bunelor practici din domeniul restaurării, a căuta diverse modalităţi de interpretare a felului în care relaţionăm cu patrimoniul cultural, menţionează organizatorii pe site-ul https://heritagefirst.ro/. Manifestările culturale vor avea loc în centrul istoric al Băilor Herculane, în spaţii publice precum terasa Cazinoului, Piaţa Hercules sau Foişorul Fanfarei.

* Noaptea Muzeelor la Sate va avea loc pentru prima dată în România pe 2 septembrie 2023. Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) a anunţat, printr-un comunicat, că evenimentul reprezintă „o adevărată nocturnă muzeală care activează şi prezintă în exclusivitate potenţialul patrimoniului cultural din spaţiul rural românesc”. Această acţiune unică în Europa, derivată din evenimentul european Noaptea Muzeelor, propune publicului activităţi culturale şi programe educative în diverse spaţii cu valoare istorică şi de patrimoniu din satele şi comunele României.

Pentru iubitorii de muzică clasică

* Festivalul Internaţional „George Enescu” inaugurează, la ediţia din acest an, o serie de concerte pentru familii şi copii, ce vor avea loc în Sala Majestic a Teatrului Odeon din Capitală. Seria începe în 3 septembrie cu concertul „Orchestra merge la Zoo”.

Al doilea concert, sold-out, „Pinocchio with strings attached”, este programat în 10 septembrie, iar al treilea concert, intitulat „Parizade and the Singing Tree”, este programat în 17 septembrie.

Seria de concerte pentru familii şi copii se va încheia pe 24 septembrie cu concertul Orchestrei Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”, dirijată de Constantin Grigore.

* Începând din 3 septembrie, Festivalul Internaţional „George Enescu” aduce la Timişoara – Capitala Europeană a Culturii (CCE) 2023 – mari ansambluri ale lumii (Ensemble Intercontemporain, Fine Arts Quartet, Camerata Bern, Manchester Camerata şi Romanian Chamber Orchestra), care se vor alătura Filarmonicii Banatul, în şase concerte de excepţie dirijate de Matthias Pintscher, Patricia Kopatchinskaja, Martijn Dendievel, Vlad Vizireanu şi Gabriel Bebeşelea.

Seria concertelor durează până în 20 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *