Cum afectează capturarea luptătorilor din Batalionul Azov desfășurarea războiului din Ucraina

Pentru mulți ucraineni, militarii din Batalionul Azov sunt cei 300 de spartani. Rezistența lor a zădărnicit înaintarea Moscovei în sudul și estul Ucrainei, așa cum spartanii au pus capăt cuceririi Greciei de către perși acum mai bine de 2.500 de ani, scrie Al Jazeera.

Vezi și: Rușii au publicat primele imagini din spital cu soldații ucraineni care au părăsit Azovstalul. În ce condiții sunt tratați răniții

Timp de aproape trei luni, ei au respins atacurile rusești asupra labirintului subteran de adăposturi antiaeriene și tuneluri de serviciu din epoca sovietică de sub uzina siderurgică Azovstal din Mariupol.

Semănând cu un platou uriaș pentru un film post-apocaliptic, Azovstal ocupă 11 kilometri pătrați și a rămas singurul bastion ucrainean în portul din Marea Azov, unde bombardamentele rusești au ucis zeci de mii de civili, potrivit oficialilor ucraineni.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat la sfârșitul lunii aprilie că forțele sale vor înceta să mai încerce să pună mâna pe Azovstal – și că, în schimb, îl vor bloca astfel încât “să nu treacă nici măcar o muscă”.

Dar atacurile au continuat la nesfârșit cu bombardiere strategice, lovituri de artilerie grea, drone, tancuri și infanterie, chiar dacă sute de civili din Mariupol și-au găsit adăpost în Azovstal.

Batalionul Azov a comunicat cu lumea exterioară prin intermediul canalului lor de Telegram, unde au postat videoclipuri cu atacurile și fotografii cu luptători grav răniți și au îndemnat guvernul să găsească o modalitate de a-i evacua.

Occidentul a fost hipnotizat de rezistența lor

“Ca și eroismul în general, astfel de ultime rezistențe curajoase păreau să aparțină trecutului, legendei sau chiar mitului”, scria pe 21 aprilie editorialistul de la Bloomberg, Andreas Kluth.

Și doar lipsa apei, a hranei, a îngrijirii medicale și a muniției i-a forțat pe luptătorii de la Azov să iasă și să se predea forțelor separatiste și rusești la începutul acestei săptămâni.

Aceștia au fost imediat în “Republica Populară Donețk”, controlată de rebeli, la câțiva kilometri de Mariupol.

Totuși, în oțelărie mai sunt cel mai probabil alte câteva sute, printre care și câțiva comandanți, inclusiv Bohdan Krotevici, care spune că „lupta continuă”, relatează CNN. De asemenea, comandantul adjunct al regimentului Azov, Sviatoslav Palamar, neagă informația propagandei ruse că s-a predat și a părăsit uzina Azovstal.

Sviatoslav Palamar, aflat inca in Azovstal, spune ca operatiunea continua Foto: Captura video

‘Duceți băieții înapoi acasă’

Kievul insistă că militarii de la Azov vor fi schimbați cu prizonieri de război ruși (POW) – iar salvarea lor este o prioritate națională absolută.

“Ucraina are nevoie ca eroii ucraineni să fie în viață”, a declarat marți președintele Volodimir Zelenski într-un discurs video. “Continuăm să lucrăm pentru a-i aduce pe băieți înapoi acasă, iar această muncă necesită o abordare delicată. Și de timp”.

Dar acest lucru s-ar putea dovedi dificil, deoarece băieții din posterul post-apocaliptic al războiului sunt văzuți într-o lumină total diferită la Kremlin și la televiziunea națională rusă.

Pentru Moscova, luptătorii de la Azov sunt “naziștii” și “ultranaționaliștii” care și-au impus ideologia în toată Ucraina și au fost vârful de lance al “genocidului” ucrainenilor vorbitori de limbă rusă.

Propaganda rusă și vina dată pe Azov

Unii luptători Azov erau într-adevăr ultranaționaliști și adepți ai supremației albilor care s-au oferit voluntari pentru a lupta împotriva separatiștilor în 2014.

Ideologia lor și presupusa tortură a prizonierilor de război au determinat Congresul SUA să le interzică utilizarea ajutorului militar american în 2018.

“Sunt foarte mulțumit că ordinul recent adoptat împiedică SUA să furnizeze arme și asistență pentru instruire Batalionului neonazist Azov care luptă în Ucraina”, a declarat la timpul respectiv congresmanul Ro Khanna pentru publicația americană The Hill.

Liderii Azov și-au atenuat mesajul pe măsură ce au format un partid politic și au încercat să intre în politica tradițională din Ucraina.

Dar pentru propagandiștii ruși, ei au rămas răul întruchipat.

Toți membrii Azov sunt “anticreștini”, a afirmat Aleksei Kochetkov, un analist pro-Kremlin care a scris mai multe cărți în care a criticat politicile antirusești ale Ucrainei.

“Ei profesează o fuziune de păgânism și ocultism german, în esență, ritualuri sataniste, inclusiv sacrificii umane, cultul sângelui, marșuri cu torțe”, a declarat el pentru cotidianul Komsomolskaia Pravda la 27 aprilie.

Presa rusă a pus distrugerea a mii de clădiri de apartamente din Mariupol pe seama luptătorilor din Azov – și i-a acuzat pe aceștia că au folosit civili ca scuturi umane.

“Cei care au încercat să iasă au fost fie întorși din drum la blocaje, fie împușcați cu sânge rece”, a afirmat jurnalistul rus Dmitri Grigoriev la începutul lunii aprilie.

Luptător rănit din Azovstal

Condamnați la moarte? „Răzbunare pentru toate eșecurile”

Mesajul mass-mediei controlate de Kremlin este atât de răspândit, încât ajunge la etnicii ruși aflați la jumătate de glob distanță de Moscova.

“Au pierdut și au renunțat. Sunt tratați de asistente medicale, nu sunt uciși în fața camerelor de luat vederi sau li se împușcă genunchii”, a declarat pentru Al Jazeera Nadezhda Balayan, originară din orașul Voronej, din vestul Rusiei, care locuiește în Oakland, California.

Un senator rus a declarat miercuri că aceștia nu ar trebui niciodată să fie schimbați și să se întoarcă în Ucraina.

În schimb, ei trebuie să fie judecați și condamnați la moarte în așa-numitele Republici Populare Donețk și Luhansk, controlate de separatiști, care trăiesc în conformitate cu constituțiile staliniste care permit pedeapsa capitală, a declarat Andrei Klișas.

“Toți neonaziștii din Azov ar trebui să fie judecați pentru crimele pe care le-au comis în Donețk și Luhansk”, a declarat el pe Telegram.

Unii ucraineni spun că procesul și previzibila condamnare la moarte ar putea deveni un reality show pentru rețelele de televiziune controlate de Kremlin, care va îndulci eșecurile Rusiei de a cuceri capitala, Kiev, și nordul Ucrainei.

“Aceasta va fi răzbunarea lor pentru toate eșecurile lor aici”, a declarat Oksana Galushko, o studentă de 22 de ani, pentru Al Jazeera.

Iar pentru locuitorii din Mariupol, căderea iminentă a Azovstalului este ultima picătură în tragedia în care și-au văzut orașul natal distrus și viețile bulversate.

Sursă: Al Jazeera

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *