Numărătoarea inversă până la evenimentul Samsung Unpacked de pe 10 august 2022 a început deja, iar printre produsele ce vor fi prezentate la fața locului se numără și smartwatch-urile din seria Galaxy Watch 5. Avem un model de bază Watch 5 și varianta Watch 5 Pro, ceasuri care astăzi își dezvăluie aproape toate dotările prin intermediul winfuture.de. Avem și imagini + preț.
(Samsung Galaxy Watch 5 44mm)
Watch 5 de bază are ecran AMOLED de 1.19 inch (396 x 396 pixeli), iar toate ceasurile din lineup vor include până la 16 GB stocare și același procesor Exynos W920 regăsit și pe Watch 4. Primim NFC, GPS, senzor de puls, tracking SpO2, EKG și compatibilitate e-SIM pe variantele LTE.
(Samsung Galaxy Watch 5 40mm)
Despre Samsung Galaxy Watch 5 Pro mai aflăm că are baterie de 550 mAh și că acesta oferă până la 80 de ore autonomie, în timp ce Watch 5 40mm are baterie de 284 mAh, iar Watch 5 44mm baterie de 410 mAh. Toate ceasurile vor avea încărcare wireless la 10W.
Versiunile Watch5 au grosime de 9.8mm și cântăresc 28.7 grame, respectiv 33.5 grame, iar Watch5 Pro ajunge la grosime de 10.5mm și cântărește 46.5 grame.
Prețuri:
- Watch 5 40mm: 299 euro
- Watch 5 40mm LTE: 249 euro
- Watch 5 44mm: 329 euro
- Watch 5 44mm LTE: 379 euro
- Watch5 Pro: 469 euro
- Watch5 Pro LTE: 519 euro
Sursă mobilissimo