75 de voluntari LEMET, 120 saci cu gunoi: „Let’s do it, România”!

0
450

Reprezentanţii Lemet, unul din cei mai importanţi producători de mobilă din România, s-au implicat sâmbătă, 12 mai, în campania naţională de curăţenie cu vădite implicaţii de responsabilitate socială: „Let’s do it, Romania”. În număr de 75 de voluntari, echipa Lemet, a ajutat la ecologizarea Văii râului Telega. La această acţiune participarea s-a realizat exclusiv pe bază de voluntari din rândul angajaţilor Lemet şi rude ale acestora.

Cei 75 de voluntari au luat în primire pentru ecologizare trei zone: Brebu, Telega şi Câmpina – judeţul Prahova. Astfel au fost create trei echipe a câte 25 de voluntari, fiecare ocupându-se de câte una dintre aceste zone.

Acţiunea a început la ora 8 dimineaţa şi a durat pana la ora 13. La final s-au strâns 120 saci (de 120 litri) cu deşeuri, ridicaţi ulterior de către serviciile de salubritate contractate de primăriile locale. Voluntarii au purtat pe parcursul acţiunii echipamentele branduite Lemet: şapcă de protecţie, mănuşi etc.

“Am dovedit prin această acţiune că noi, cei de la Lemet, ne dorim şi acţionam în consecinţă pentru un mediu înconjurător curat, în cadrul comunităţilor din care facem parte. Prin gestul nostru ne dorim să creştem gradul de responsabilitate socială în cadrul comunităţii şi, de ce nu, să încurajăm o convieţuire cât mai armonioasă cu mediul. Este adevărat că suntem la prima ediţie “Let’s do it, România” a Lemet, dar considerăm că este primul pas al unei tradiţii a Lemet” declară Alexandru Rizea director general Lemet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Pentru a aproba comentariul dumneavoastră, vă rog să efectuaţi următorul calcul: *